Da, chiar îți doresc mulți ani, dar, e dificil să cred că vei și trăi mulți ani. Anul trecut, gândeam mai pozitiv, dar acum, sunt mai pesimist se pare. Deja pare un vis frumos care se duce spre basm, spre poveste apusă, pe care să o spunem cu bucurie copiilor. Nu, nu pot fi naiv să cred că România mai are mulți ani, deși îmi doresc din tot sufletul asta. Îmi doresc o țară în care totuși, Dumnezeu să fie respectat și considerat, îmi doresc o țară în care oamenii să se identifice cu ea, îmi doresc acel loc cu oameni patrioți, gata să lupte pentru apărarea teritoriului pe care să îl considere sfânt, dar acea țară nu cred că o mai pot găsi. A apus. Nu a avut mulți ani.
Cred că România e cea mai frumoasă țară din lume, și nu am nevoie să le văd pe toate celelalte ca să cred asta, am convingerea că are atâtea frumuseți încât nu mi-ar ajunge viața să le vizitez pe toate. Cred de asemeni că România are oameni grozavi, sau, mă rog, a avut, că mulți din ei au plecat. Dar din România se trag mulți din oamenii mari ai lumii. Mai cred că România e un loc în care se pot face lucruri mărețe. Ni s-a demonstrat de multe ori asta.
Îmi doresc România veche, nu asta fandosită și machiată aiurea, smulsă de sprâncenele munților, epilată prostește de toate pădurile, văduvită de geniile care s-au născut aici. Îmi doresc România, care prin oamenii săi se apropie de Dumnezeu și Îi ascultă voia. Nu, nu îmi doresc o Românie ca Norvegia, unde curățenia și ordinea sunt de invidiat dar umanitatea, mila, altruismul, familia, Dumnezeu și credința nu mai valorează deloc, ba sunt considerate non-valori.
Îmi doresc o schimbare a României care să înceapă cu mine, și a început, dar îmi doresc mai mulți români dispuși să se schimbe. Îmi doresc să schimbăm și cântecele care ne reprezintă. Două dintre ele vorbesc de mentalitatea de om necăjit, pricăjit, amărât, oropsit, adormit, hărțuit. Nu vreau să de mai definească aceste cântece. „Deșteaptă-te române” vorbește despre o stare de adormire din care parcă nu mai avem capacitatea să ieșim. „Doamne ocrotește-i pe români” iar vorbește despre starea de milă pe care o cerem și ne plângem că suntem oropsiți. Îmi doresc „să ne luăm țara pe mână” și să facem pentru ea, fiecare ce putem. Îmi doresc să nu ne mai plângem de conducătorii ei, de pensii, de salarii, de corupție, ci să acționăm acolo unde ține de noi ca să schimbăm ceva,
Să-i spun la mulți ani? Cui? României de odinioară i-aș spune, celei de la marea unire, dar celei de azi, moderne, epilate, smulse, cu mentalitatea de victimă nu i-aș spune „La mulți ani!” Probabil, are nevoie de renaștere, dar pesimist cum sunt azi, nu cred că va fi lăsată să renască. Așa că, ce îmi mai rămâne să-i urez este: La buni ani, atâția câți ți-au mai rămas!
Voi continua să te vorbesc de bine, voi continua să te apreciez, voi continua să chem numele lui Dumnezeu peste oamenii tăi, voi continua să muncesc și să fiu corect, voi continua să te laud, să te explorez, să te descopăr. Voi continua să cred că noi, locuitorii tăi, avem puterea să te facem frumoasă și să îți lungim zilele. Voi continua să cred că nu degeaba m-am născut în această țară.
Nu cred ca ar fi cazul sa vorbim de disparitia tarii intr-o anumita perioada. Nu mai suntem, totusi, in secolele trecute, in care o tara risca oricand sa fie acaparata de alta si nu suntem inca cea mai slaba, sunt altele care sunt in pericol mai iminent.
Ne bucuram cu ce avem, desi toti ne dorim mai mult si vedem ca nu apar schimbari, nimic nu evolueaza, deja ne asternem dubii.