bucuriile toamnei

Bucuriile toamnei

Încep în stilul lui Creangă „nu știu alții cum sunt” dar mie dintre toate anotimpurile îmi place toamna cel mai tare. Oare sunt „tomnatec”?

Poate că îmi place toamna și pentru că sunt mai melancolic de felul meu și melancolia și toamna se înțeleg tare bine. Oricum, când vine toamna eu am cea mai buna perioadă din an. Am pace lăuntică, armonie  mai mare în relații și spor mai mare la treabă. La fel se întâmplă când plouă indiferent de anotimp 🙂 mă simt în siguranță.

Totuși una din cele mai mari plăceri pe care le am toamna este mirosul de struguri. E divin să simți în nări aroma de struguri ce „dau în copt” și probabil e cel mai plăcut din mirosurile toamnei după care așez mirosul de mere coapte și cel de frunze din pădure.

Îmi place toamna pentru că: aromă de struguri, mere coapte, frunze ruginii, foc în sobă, îmbrățișări mai strânse, pentru că Ana mă caută mai des să mi se cuibărească în brațe unde e cald :), pentru că nu mai e așa cald, pentru că începe școala.

Foto: Pixabay

 

9

No Responses

Write a response

Poți primi articolele viitoare
pe eMail

Înscrie-te și vei fi anunțat imediat ce apare ceva nou.

Multumesc de abonare.

Ceva nu a mers.